wearing the inside out

omikuji (3)

Mi s-a părut că plouă ori că ninge, oricum, nu era senin; nimic nu era senin în ziua ei. Era ca un ghem de păr negru, era îngrozitoare, nici nu ştiu cum mai puteam să o privesc. Şi nici nu ştiu ce m-a făcut s-o strig. Miako. S-a oprit o clipă încercând să afle de unde vine vocea. Dar vocea nu venea de nicăieri. O strigasem din mine.
Miako, ai să trăieşti fericită până la adânci bătrâneţi. Miako, ai să te inconjori de braţe de femei şi de bărbaţi şi ai să explodezi în plăceri ori de câte ori vei vrea.
Miako, ia un răvaş de la templul meu.

  postat de fubuki in 2009-12-27 09:51 | pădurea narativă | Trackback 0 comentarii

Omikuji (2)

Eram într-o bibliotecă plină de oameni. În seara aceea trebuia să aştept marele dezastru, cu toţii ştiau că se vor prăbuşi casele peste noi. Am încercat să-mi fac bagajele şi-mi spuneam că o să mă mut la bunică-mea, fără probleme. Îmi şi venea în minte apartamentul ei ciudat, cu holul pictat în roşu cărămiziu, arătând ca un esofag bolnav. Şi nu ştiu de ce biblioteca arăta ciudat. La un moment dat apăreau nişte fete în spatele unor mese pe care aveau etalate cutii întregi de nasturi. Nasturi, nasturi, nasturi... iar unele coseau, altele sortau nasturi. M-am apropiat de una şi i-am spus: am şi eu o rochie din dantelă dar nu pot s-o port aşa, am nevoie de-o căptuşală din satin. ce îmi recomandaţi ? puteţi să-mi faceţi aici treaba asta? fata s-a uitat la mine şi mi-a zâmbit, dar nu mi-a dat răspuns. aşa că am plecat mai departe, oarecum furioasă. Am ieşit din bibliotecă. De-a lungul trotuarului se înşirau cuminţi oameni cu nimicuri de vânzare. Ca în fiecare an de mărţişor, era o primăvară epileptică şi rea, aveai impresia că-n orice moment o să fulgere şi-o să tune. Trebuia să-mi port umbrela peste tot.. Şi drept să spun, n-aveam niciun chef să mă flenduresc printre oamenii ăştia îndulcitori de vreme, amăgitori de bucurie. Şi nici nu i-am luat în seamă.. până când un tip m-a strigat pe nume. Miako !

M-am întors din drum şi-am rămas împietrită privind în gol. Aşteptam să mai strige odată, deşi păream cam imbecilă, în mijlocul atâtor oameni printre care cu siguranţă mai existau şi alte Miako.. Am stat aşa vreo trei minute, până am hotărât să plec mai departe. Aveam o stare mai mult decât ciudată, ceva se întâmplase cu mine în timpul cât am ascultat miako. Dar am plecat acasă.

  postat de fubuki in 2009-12-03 09:56 | pădurea narativă | Trackback 2 comentarii

noiembrie

gata, eu nu mai pot fugi nici măcar un centimetru.. m-am blocat în "azi" desi am vrut să trec de ea lovind-o, să trec plină de cuvinte pe care n-am timp să le gandesc înainte de-a le spune. şi nu-mi iese, niciodată nu-mi iese nimic în fugă. singura lovită, dintre zi şi mine, ajung eu.
apoi, dintr-o dată, mă înseninez ca un cer de iarnă, spre exemplu unul de ianuarie, pe la sfârşit.. şi râd aproape în hohote de mine. dar asta nu mă ajută întotdeauna să merg până spre seară. nici nu ştiu ce mă ajută, până la urmă. n-aş vrea să recunosc că inerţia...

  postat de fubuki in 2009-11-03 08:45 | darkside of the moon | Trackback 0 comentarii

În lumea poveştilor mele.

Am ales un titlu pe care l-am mai folosit cândva. Întotdeauna mi-e dor să scriu aici, sunt atâtea faze prin care-am trecut! Şi blogul ăsta păstrează amprentele a cel puţin trei îndrăgosteli, două despărţiri şi mulţi prieteni frumoşi. Dar am intrat, de fapt, să vă invit la o lectură hazlie, pe blogul lui Marius Casian. S-a apucat de scris teatru şi încearcă o nouă poveste în pădurea narativă. Tot cu pitici şi alte pesonaje faimoase :)
ne vedem, aşadar, acolo!

  postat de fubuki in 2009-10-08 11:08 | pădurea narativă | Trackback 0 comentarii

baroc

Scrie

mi-ai spus

ascultă

un flaut fermecat

dacă secţionăm un con drept

cu un plan paralel cu baza

ţi-am spus

cântă

dansează

numeroasele teatre construite în

vremea aceea

ne pâlpâie în ochi

dar eu am crezut că numai fetele

o fac între ele

îţi creşte pulsul

allegro ma non tanto

orchestră de coarde

şi bas continuu

m-am întrebat

în ce culoare mă pictezi

în trista solitudine

la viena în 1741

priveşte

ai exclamat

cerul verzui e transparent

mi-am pierdut pensulele

mi-am pierdut flautul

cu ce mă pictezi

cu ce mă cânţi

concert numărul doi în sol minor

concert numărul trei în re major

ascultă

dar eu am crezut că numai fetele...

Fotografia asta

e un semn de carte

le simţi parfumul

personajelor

cu gurile dincolo de urechi

îmbrăcate în negru

purtând la gât monstruoase catedrale

e un semn de carte

uitat la pagina de gardă

pe care

se iscălesc îndrăgostiţii

pentru iubita mea

nemuritoare

pentru iubitul meu

vampir

toamna asta

e ca o fotografie!

Blanc d’argent

Blanc de plomb

tehnica dublei culori

iarna

Bleu de Chine

Bleu minéral

Brun de Mars

un zbor perfect şi lin

printre copacii de pe venus

Carmin brûlé

Indigo

Jaune d’antimoine

Jaune de Rome

Jaune capucine

Rose éclarte

nu mai ai nevoie de pânză

şasiu

pene şi chei

nu-i aşa?

  postat de fubuki in 2009-07-11 07:41 | darkside of the moon | Trackback 0 comentarii

am vrut de atâtea ori să scriu ceva în căsuţa asta de titlu

E atât de mediatizată chestia asta cu MJ, legenda lui vie şi legenda lui moartă. Eu mă gândesc la copilăriile noastre nouăzeciste. Noi, copiii anilor 92, 93, 94 - desigur că am fost fani. Tata îmi spunea că mi-a pus numele pentru că-i plăcea Diana Ross. (Mama e de altă părere). Apoi, într-o seară ne-au zis, mie şi Anei, că pleacă în bucureşti la concert. aveam 7 ani. Ana - 3. Ai mei s-au întors noaptea, noi dormeam cu bunicii. Mi-au adus o ţestoasă ninja de pluş, iar Anei ceva păpuşă barbie, naiba mai ştie. Da, şi o carte despre MJ. Spuneau că a fost un adevărat concert. Singurul lucru care-mi place din toată povestea asta e începutul melodiei Dirty Diana. Asta e amintirea mea şi legătura mea. Ana însă, mai melomană de felul ei, ţine cu dinţii de multe amintiri muzicale. Şi rămâne fană chiar peste ani. Dar îmi plac oamenii ca ea. Îmi plac oamenii cruzi şi sinceri (în general ardeleni). Îmi place să vorbesc puţin, da, la fel şi ei. Şi nu prea judecăm după nicio aparenţă, pe nimeni. Dar ochim de la o poştă snobismele şi fandoselile. Deja povesteam într-o zi cum tot mai multe fete adoptă acelaşi stil de snoabe fără nici un scop. De folkiste îmbrăcate în rochiţe pentru că aşa trebuie să fie o folkistă îmbrăcată şi nu pentru că aşa le place lor. De fete pline de tatuaje cu pisici, broşe cu pisici, pălării cu pisici, pălării în general, adoptând un aer de superioritate greu de egalat. De fete, în general. Mie şi Anei ne plac băieţii. Şi tocmai pentru că ne plac atât de mult, îi lăsăm liberi, cu mamele lor şi cu fostele lor.
De unde-am pornit şi unde-am ajuns..

  postat de fubuki in 2009-07-07 20:39 | la un ceai dansant | Trackback 1 comentarii

dor de Sibiu

nu pot să cred că am aflat atât de târziu despre tabăra de psihanaliză aplicată pe literatură şi film, de la Sibiu :( de ce mereu sunt în întârziere?


  postat de fubuki in 2009-07-01 08:57 | razna | Trackback 0 comentarii

de la ana, cu împrumut

şi, ca să nu se supere pe mine, îi trimit mulţi pupici.




(oh, şi a luat-o şi Marius Casian, la el pe blog...

  postat de fubuki in 2009-06-29 08:20 | la un ceai dansant | Trackback 0 comentarii

7:30

dumnezeule mare, nu m-am trezit la ora asta de secole! iar azi... azi s-a întâmplat. chiar acum când scriu ceasul îmi arată sfidător acele lui neruşinate şi snoabe şi mândre de ele pentru că nu fac altceva decât să se plimbe, 7 şi 32. peste exact trei ore am să fiu în alt spaţiu, după ce izbutesc să cobor din patul ăsta moale, după ce sper să nu vărs cana de cafea peste tot. şi-apoi am să văd cum o să fie. de fapt, intru în sală zâmbitoare şi zic ah, bonjour! vouz avez un drole de chapeau!!! (trebuia să-mi fac lucrarea pe Micul Prinţ, că-l ştiu pe de rost... aproape tot)

între timp, eu vă recomand să vă uitaţi la desene animate. aşa o să-mi transmiteţi energii pozitive. bine, dacă nu aveţi altă treabă.

  postat de fubuki in 2009-06-25 06:35 | razna | Trackback 0 comentarii

care dintre noi doi m-a născocit pe mine?

ultima carte pe care-am citit-o a fost cea a lui P.Bruckner, Care dintre noi doi l-a născocit pe celălalt. Am terminat-o pe-o bancă, în parc. De când n-am mai citit romane (de vreo două luni) uitasem de atmosfera pe care ele mi-o impun. Am început-o pe tren, nu v-am zis. Şi aproape trei ore nu mi-am ridicat ochii din lumea ei. Nici măcar nu conştientizam că sunt pe tren.
Cineva mi-a spus de Celălalt Trup a lui Milorad Pavic, şi mai vreau şi Mantia de stele, tot a lui.
vine, vine vara lungă... şi trebuie să mă născocească cineva în fiecare zi. citisem undeva că cel mai insuportabil lucru pentru capricorni e să fie ignoraţi. păi da, de-aia spun să mă născocească. probabil că nu exist decât prin şi pentru ceilalţi.

  postat de fubuki in 2009-06-24 07:45 | ce-mi place mie? | Trackback 4 comentarii

pagina urmatoare >>


   
 
 
Powered by www.ablog.ro, design by Sebastian Schmieg