wearing the inside out

O pisică gri, aproape neagră


povestitorul:

Domnul Meek este pălărier şi lucrează împreună cu soţia sa pentru 6 penny. Vopsesc pălării. În timpul liber, soţia domnului Meek scrie. Domnul Meek, însă, e un misogin de modă veche şi consideră că soţia lui nu ar trebui să practice această artă. Soţia domnului Meek se răzvrăteşte şi se răzbună ori de câte ori are ocazia. Într-una din zilele în care domnul Meek lucra la o pălărie, pentru 6 penny, soţia lui îi dărui un manuscris. Domnul Meek făcu un gest, dezgustat de soţia lui, dar spre surprinderea acesteia se aşeză comod între pălării şi începu să citească plictisit.

dl. Meek:

Personaje: Lorelai, orfana, Beatrice, scriitoarea ratată, Jane, feminista radicală, Ursula, bunica lui Alice, Julie, studenta la psihologie, Alice, fiica lui Beatrice, Femeia anonimă. Actul unu, scena unu. Decor de stradă, noaptea. Pe trotuar se plimbă încet şi fără chef Jane. Jane are 25 de ani şi e roşcată. Jane (singură, vorbeşte cu voce tare):Căcat. Încă-i mai simt gustul, încă mai am senzaţia c-ar curge din mine. încă mai am pe limbă cuvintele alea blestemate pe care nu pot să le scuip nicicum, de genul "te iubesc", "mi-e foarte dor de tine". dar toate senzaţiile de gust, văz, auz...bla bla bla...aşa...că-i iubesc pielea, mda, orgasm. Căcat. Vreau să-mi ies din piele. cred că-l iubesc.

(face o mică pauză, îşi priveşte soţia cu coada ochiului. reia lectura.)
Actul unu scena doi. aceeaşi stradă, noaptea. Jane doarme într-un colţ. În scenă apare Julie, brunetă, înaltă, studentă la psihologie, de vreo 20 de ani, tristă şi absentă. O priveşte pe necunoscuta care doarme, strâmbă din nas dar rămâne impasibilă. Vorbeşte în şoaptă, aproape plângând. bun.
Julie: Suntem morţi. Fiinţele noastre nu au nici un sens în lume, despărţite. suntem de-a dreptul morţi. pur şi simplu nu mai existăm. şi ceilalţi simt că am intrat deja în putrefacţie, că viermii se plimbă frumos prin noi. ne uităm în oglinzi diferite, ne imaginăm în alte lumi. suntem morţi. eu n-am putrezit de tot...şi probabil că de-aia mă gândesc atât la astea...sigur că nu ne putem reîntregi. ar fi împotriva legilor naturii să înviem. lucrurile astea nu se întâmplă, trebuie să ne consolăm cu moartea. mă simt un mort proaspăt, sângele abia mi se răceşte.

Jane se trezeşte ameţită, se sprijină în mâini, o priveşte cu greu pe Julie.
Jane: Les amours jaunes? ce tot îndrugi?

Julie: mes domages...demoiselle!

Jane: eh...voi franţuzii...plini de aere importante. ai noroc că eşti femeie. cum stai cu identitatea?

Julie (face un pas înapoi speriată, apoi zâmbeşte): oh la la! supraeul, subeul şi eul meu se ceartă pe ce spui tu. bem ceva la Chat Noir?

Jane: nu prea-mi permit să pierd vremea cu pizdulici de-astea, aşa ca tine... ştii tu, kind of clever dicks. şi-apoi...am impresia că tocmai urmează să intre cineva în scenă.

Julie deschide gura dar nu apucă să spună nimic, fiindcă apare fugind furioasă Lorelai, blondă, de cel mult 14 ani. abia respiră, ochii-i sunt mari şi umezi, îşi roteşte privirile peste tot ca şi cum ar căuta un loc să se ascundă. se ghemuieşte lângă Jane, într-un final. Jane tace, îi admiră buclele aurii, îi observă aparatul dentar, îi soarbe din priviri buzele muşcate şi lovite. în jur- linişte, întuneric, frig.
Lorelai: fugea o ţigancă după mine... bla bla bla zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz irelevant zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzşi totuşi...sunt fericită.
Jane (o priveşte intens, captivată de cuvintele ei): ca un magnet cu pol opus...

Julie: Poftim?

Lorelai: mi-e foarte somn. pot să dorm puţin cu voi?

Jane: cum să nu?

Julie: eu nu dorm aici!

Jane şi Lorelai se ridică şi pleacă împreună, rămâne Julie singură, se întinde pe jos şi începe să numere stelele.



Comentarii



Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
   
 
 
Powered by www.ablog.ro, design by Sebastian Schmieg
Termeni si Conditii de Utilizare