wearing the inside out

noiembrie

gata, eu nu mai pot fugi nici măcar un centimetru.. m-am blocat în "azi" desi am vrut să trec de ea lovind-o, să trec plină de cuvinte pe care n-am timp să le gandesc înainte de-a le spune. şi nu-mi iese, niciodată nu-mi iese nimic în fugă. singura lovită, dintre zi şi mine, ajung eu.
apoi, dintr-o dată, mă înseninez ca un cer de iarnă, spre exemplu unul de ianuarie, pe la sfârşit.. şi râd aproape în hohote de mine. dar asta nu mă ajută întotdeauna să merg până spre seară. nici nu ştiu ce mă ajută, până la urmă. n-aş vrea să recunosc că inerţia...


baroc

Scrie

mi-ai spus

ascultă

un flaut fermecat

dacă secţionăm un con drept

cu un plan paralel cu baza

ţi-am spus

cântă

dansează

numeroasele teatre construite în

vremea aceea

ne pâlpâie în ochi

dar eu am crezut că numai fetele

o fac între ele

îţi creşte pulsul

allegro ma non tanto

orchestră de coarde

şi bas continuu

m-am întrebat

în ce culoare mă pictezi

în trista solitudine

la viena în 1741

priveşte

ai exclamat

cerul verzui e transparent

mi-am pierdut pensulele

mi-am pierdut flautul

cu ce mă pictezi

cu ce mă cânţi

concert numărul doi în sol minor

concert numărul trei în re major

ascultă

dar eu am crezut că numai fetele...

Fotografia asta

e un semn de carte

le simţi parfumul

personajelor

cu gurile dincolo de urechi

îmbrăcate în negru

purtând la gât monstruoase catedrale

e un semn de carte

uitat la pagina de gardă

pe care

se iscălesc îndrăgostiţii

pentru iubita mea

nemuritoare

pentru iubitul meu

vampir

toamna asta

e ca o fotografie!

Blanc d’argent

Blanc de plomb

tehnica dublei culori

iarna

Bleu de Chine

Bleu minéral

Brun de Mars

un zbor perfect şi lin

printre copacii de pe venus

Carmin brûlé

Indigo

Jaune d’antimoine

Jaune de Rome

Jaune capucine

Rose éclarte

nu mai ai nevoie de pânză

şasiu

pene şi chei

nu-i aşa?


not now john..

e şi în mine loc destul se ceartă păpuşile de porţelan şi zbiară una la alta cânt la flaut apoi îmi ridic ochii de pe jos e destul loc şi în mine să ştii pot să visez trenuri întregi şi ape şi munţi şi mai presus de toate oceane de poveşti fâşii lungi care se schimbă şi iau orice formă vor ele poveştile se schimbă aşa zice rushdie poveştile noastre se schimbă dar atunci ale mele de ce rămân la fel de ce toate se învârt în jurul unei muzici de ce ..

marooned.


boli imaginare

vreau să-mi ies din piele pulsează tot înăuntrul meu se zvâcneşte parc-aş avea cazane cu smoală ridic încheietura mâinii stângi tremură de nerăbdare vreau să ies vreau să ies vreau să ies cineva să mă deschidă mi-e faţa udă mi-e creierul uscat iar îmi vine să mă vărs în cercuri psihedelice să cad în fântâni albastre nasc pe ochi pe urechi pe gură nasc feţi schizofrenici cu buze violete scriu cu ochii închişi râd şi plâng sar coarda.


samuraiul feminist

sunt un ronin
un mo-bo
o mo-ga

bal mascat
de măscărici
măscări
măşti
mă ştii doar

plăcerea textului
în actul lecturii
les relatives
les completives

o săptămână mai târziu
şi-am început să zbor printre girafe
elefanţi
urcam într-un lift
deasupra caselor

scriam un haiku
despre seppuku

pe stâncile Ise

sunt un ronin
şi nu-mi mai trebuie stăpân.


scrisoare

azi am să topesc zahăr
şi-mi voi topi cuvintele-n el
în câteva secunde
voi fi pe lingură
îmi voi linge cuvintele
să plece de unde-au pornit
le urăsc azi
voi fi muiere de bucătărie
dragă bărbat
cum mai e meciul
câte mingi sunt pe teren
atâtea mingi am eu în cuptor
ce vrei să-ţi gătesc
dragă bărbat
sunt o specie inferioară, nu ştiai?


Lego 2

uite
mi-a ieşit un cerculeţ hermeneutic
din ţigară.
l-ai spart?
nu e bună distanţa estetică.
auzi
cică cititorul meu model
nu e un cititor empiric.
adică...?
exact.
şi nu simte nimic?
nu-s eminescu.
mai legi păpuşi de pat?
blonde...
nu ştiu.
blocurile intră-n lego?
prin cafea.
ai ghicit?
mai fac un cerculeţ.
lego n-are cerculeţe.
dar povestitorul?
care dintre ei?
îl cunoşti tu.
nu.
vreau să mă scufund în miere.
e prea dulce.
sunt o piesă. din plastic.
deci nu simţi.
sunt un cititor model.
aberezi.
sunt în poem.
îţi permiţi?
orice!
mai fă un cerculeţ hermeneutic.
eşti un poem vicios...
nu-i aşa?


poem ratat

nu ne-am născut cu nimic
ne-am inventat lumi ale vieţii
fără nici o regulă
fără nici o ruşine
văd un cub
şi intuiesc că nu e cub
cubul e subiectiv
noi suntem obiectivi
am un flux de conştiinţă
abundent
coduri galbene şi portocale
îmi invadează universul egoist
proiectul meu hermeneutic
e să duc la bun sfârşit
vidul
golul
dintre noi


... ... ...


mi se întâmplă să aud
pe troleu răsunând
ca din străfundul oceanului din care n-a ieşit
nici un peşte mic
femeile sunt un rău necesar
ce spunea freud
că-ntr-o sală de lectură
galbenă roşie albă
rubicondă
electra şi oedip fac dragoste-n palme
şi-n priviri

câteodată.


problema oamenilor de ceară

oamenii din ceară
se topesc, se modelează
după cum vrea vântul gri.
nu plâng niciodată,
decât atunci când îi aprinde cineva.
totul se rezumă la căldură.
o dată am suferit din cauza unei lumânări.
era atât de caldă
şi atât de surdomută
încât n-a putut să mă iubească.
(martie 2005)



sunt foarte mulţi fricoşi în jurul meu. oameni-iepuri care fug de realitate şi fug de restul lumii. nu c-ar fi ceva rău în asta. e bine să fugi uneori de realitate, e chiar indicat din când în când. şi de oameni ai voie să fugi, să mai răsufli uşurat de privirile lor judecătoare. e însă o problemă cu oamenii cărora le place să fugă în toate părţile, sunt încântaţi să se ascundă de ceilalţi. ca şi cum toată viaţa ne-am juca de-a v-aţi ascunselea şi-am fii mândri că nu ne găseşte adversarul. sau prietenul.
joc. într-un joc din care nu ai scăpare, acolo unde nimeni nu coordonează nici o mişcare, unde nu există moarte şi unde n-ai nici o speranţă. cine sunt pionii jocului? ce scop au ei?


" eu n-am să mor, cel puţin nu prea repede. îmi fac misiunea cât mai greu de îndeplinit. cât mai greu de realizat un final după care să plângă o lume întreagă. şi-atunci când se va întâmpla, am să mor...totul se va cutremura. când nu voi mai fi eu. " ( 2003, oct., Iri)
" eu am să mor. prea repede. îmi fac misiunea cât mai uşor de îndeplinit. cât mai uşor de realizat un final după care să nu plângă nimeni. şi-atunci când se va întâmpla...am să mor...totul se va cutremura. atunci când, în sfârşit, voi fi EU." (2003, noi., fubuki)


pagina urmatoare >>


   
 
 
Powered by www.ablog.ro, design by Sebastian Schmieg
Termeni si Conditii de Utilizare