wearing the inside out

care dintre noi doi m-a născocit pe mine?

ultima carte pe care-am citit-o a fost cea a lui P.Bruckner, Care dintre noi doi l-a născocit pe celălalt. Am terminat-o pe-o bancă, în parc. De când n-am mai citit romane (de vreo două luni) uitasem de atmosfera pe care ele mi-o impun. Am început-o pe tren, nu v-am zis. Şi aproape trei ore nu mi-am ridicat ochii din lumea ei. Nici măcar nu conştientizam că sunt pe tren.
Cineva mi-a spus de Celălalt Trup a lui Milorad Pavic, şi mai vreau şi Mantia de stele, tot a lui.
vine, vine vara lungă... şi trebuie să mă născocească cineva în fiecare zi. citisem undeva că cel mai insuportabil lucru pentru capricorni e să fie ignoraţi. păi da, de-aia spun să mă născocească. probabil că nu exist decât prin şi pentru ceilalţi.


şi totuşi...

dacă aş crede în el, aş face pe egoista şi i-aş cere:

o pereche de mănuşi din piele (indigo sau vişinii)
o lenjerie de pat din mătase neagră
4 pereţi roşu închis şi tavanul negru
o ladă de zestre veche de-o sută de ani
o iubită
schiuri
toate filmele existente într-o bibliotecă specială
vreo 1000 de cărţi în franceză
vreo 100 de albume de artă
şi cam 2000 de cărţi în română
cartea mea la Polirom sau Humanitas sau oricare editură, până la urma :-j
un sac de păpuşi Barbie de la second
un Beetle nou şi negru
un tonomat vintage


câte-un exemplar din: Miro, Andre Masson, Magritte, Frida Kahlo, Klimt, Picasso
un pat cu baldachin
vreo 20 de parfumuri
o narghilea mare şi frumoasă
nişte iarbă (adică mai multă, că-s vegetariană)
un tatuaj pe gât / spate
să stăm împreună o lună, la mine
să fie linşaţi toţi ăia care scuipă pe trotuar
să învăţ să fac prăjituri mai mult decât bune
să-mi fac o casă în Vama Veche
să merg în japonia
să învăţ rusă şi germană
să merg la un concert pink floyd
să-l duc pe Anubis la psiholog
să nu-mi găsesc niciodată de lucru
să nu-i mai fie frică nimănui de mine.

şi cam atât.


later edit:
mai vreau şi un set de vreo sută de creioane colorate
şi un Lego imens


ce părere aveţi despre faptul că în CNP bărbatul are nr 1, femeia are nr 2 ?

*şi de ce am fost acuzată că sunt feministă, în urma formulării acestei întrebări?


pentru că aşa găsim o grămadă de lucruri care favorizează un sex (de obicei ăla mascul). inclusiv în limbă, nu doar în administraţie, politică şi alte grămăjoare de prostii. şi nu doar în română. dacă ne gândim la franceză, homme înseamnă atât "om" (generic) cât şi "bărbat". şi cu privire la asta, îmi amintesc de când ne-a zis profa despre bunică-sa, care, uitându-se pe geam în depărtare s-a interogat: "oare cine vine? o femeie?? ba nu, îi un om!" ... eh, o bunică misogină. da, exagerez. da' totuşi. să fim serioşi. de ce în psiho se studiază creierul bărbatului? de ce în muncă nu primim salarii egale? de ce în biblie e pusă minciuna aia cu coasta lui Adam? prea multe? prea puţine... catalogaţi-mă. sunt feministă în devenire. adică, în devenire militantă. dar nu pentru dreptul de-a practica în religie şi-a intra în pantaloni în biserică. religia nu mă interesează. it's a big shit. dar asta n-are nici o relevanţă azi. nu ţin post. citesc despre haiku - uri. şi fac chestionare feministe. azi e decembrie. miercuri. mercur.

(ştire de ultimă oră: maica domnului de la braşov - icoană cu-c-ristale swarovski)


special needs

mă întreb cu semnul întrebării câţi dintre noi suntem legaţi de copilărie. şi ce fel de copilărie... uneori simt nevoia să-mi amintesc. sau să retrăiesc. uneori simt nevoia să citesc în oracole. să văd de cine-mi plăcea. să văd ce-aş fi luat cu mine pe o insulă pustie. mi-e dor să joc ascunsa , ţară ţară vrem ostaşi, mâţă. probabil că azi nu se prea ştie ce-i ăla Mario, cu ce se mănâncă tetris-ul ăla tradiţional. şi-mi pare rău după serile în gaşcă jucând interminabilul adevăr sau provocare...cine dracu ştie azi de revista aia, Pif şi Hercule... mi-e dor de vremea în care nu ne dădeam bip-uri să ieşim afară. de când mergeam cu bicicleta pe toate coclaurile. apropo, mai ţine minte cineva "Feriţi-vă de măgăruş" ?


câmpuri aurii



daydreaming

http://www.defamer.com.au/2008/09/ellen_and_portias_wedding_video_dangerously_in_love-2.html


more kinky than vanilla :)

Artistic |||||||||||||||||||| 90%
Hedonism |||||||||||||||||| 76%
Humanitarian |||||||||||||||||| 76%
Histrionic |||||||||||||||| 70%
Sexuality |||||||||||||||| 70%
Accommodation |||||||||||||||| 66%
Mystical |||||||||||||||| 63%
Anti-authority |||||||||||||||| 63%
Extraversion |||||||||||||||| 62%
Romantic |||||||||||||| 56%
Individuality |||||||||||||| 56%
Interdependence |||||||||||||| 56%


messy, low self control, weird, fragile, does not like to be alone,
emotionally sensitive, depressed, heart over mind,
very social, phobic, compassionate, aggressive, likes to make fun, hates to lose, more abstract than concrete, original, intense, imaginative, self expressive,

feels both special and defective, likes tattoos, thinks marijuana should be legalized, believes religion is foolish, prone to nihilism, self destructive, likes to be naked, unselfish, generous, self sacrificing, other-centric, warm, caring, loving, not manipulative, drawn to public service fields, good listener, believes in extra sensory perception,

lives an experimental life, frequently reinvents self, more abstract than logical, bohemian, appreciation for anarchy, has a need for complete freedom, questions everything, shy, does not worry about consequences,can't control their romantic feelings or thoughts, more sensual than intellectual.


în mare dilemă

ia şi alege de-aici un măr din două. unul e verde, unul e roşu. da, îţi plac. dar numai unul e valabil. ce vrei de la viaţă pe următorii 3 ani? te îngropi în cărţi, aşa cum ai visat demult? sau te duci mai departe cu facultatea mult iubită şi aşteptată?
parcă simt mirosul cărţilor. ispita e prea mare, chiar dacă e riscul să mă otrăvesc. iremediabil. dar mă suflă vântul spre orizontul celălalt, apusul roşu împrăştiat de măr. miroase bine, a scorţişoară. dacă mă pun pe treabă serios.
nu.
nu ar trebui să aleg. dar trebuie să fac un sacrificiu. îmi plac sacrificiile.

ps: tocmai am văzut Sacrificiul lui Tarkovsky.


It's been a while

but I can still remember just the way you taste.

cu cât se face mai cald în jurul meu, cu atât îmi aduc mai mult aminte de Vama Veche. pot chiar să-i simt gustul, trebuie doar să-mi închid puţin ochii, să mă postez aproape goală în soarele ce se chinuie să intre printre blocuri, să-mi aprind o ţigară, să n-o pot fuma şi să mă trântesc în pat să visez. şi tânjesc în fiecare secundă la marea aia călduţă, la nisipul ăla plin de alge, scoici şi ţigări. tânjesc fără să scot un cuvânt cuiva. aş putea să mă prefac că explodez, dar la fel de bine pot să mă calmez şi să uit cu totul de existenţa mea.

but all that shit seems to disappear when I'm with you

în groapa în care trăiesc, lumea trage de mine şi mă bruschează, în ciuda faptului că le-am explicat tuturor cum e cu ritmul melcului pe care l-am adoptat de când mă ştiu - pentru a face totul ca la carte - nu prea se înţelege care-i faza şi parcă vorbim în chineză toţi. e mult mai dureros să dezamăgesc o persoană, două, trei, decât să mă dezamăgesc pe mine. cu mine m-am obişnuit, mă cam cunosc, mă şi urăsc pe-alocuri... dar astea-s nişte căcaturi şi nici măcar nu mai contează atunci când stăm unul în braţele celuilalt.


top 5 obsesii infantile

1. sinceritatea
2. iubirea şi foştii mei iubiţi
3. sirena şi vasiliscul şi aspida de la phoenix, în concert la Vama Veche
4. pure poison de la Dior
5.biblioteca mea

voi ce obsesii aveţi?


pagina urmatoare >>


   
 
 
Powered by www.ablog.ro, design by Sebastian Schmieg
Termeni si Conditii de Utilizare