ce-mi place la japonezi e faptul că sunt aşa poeţi, aşa "metaforici" încât mă îndeamnă să-mi urăsc originea. m-am gândit mult la asocierea dintre iro (culoare) şi otoko (bărbat) până am primit un răspuns mulţumitor. în sanscrită, cele două concepte împreună desemnează "materia", "obiectul văzului", "obiectul dorinţei fizice". în japoneză, iro, pe lângă culoare mai înseamnă şi "frumuseţe". concluzii şi dezlegări sunt multe. dar un singur cuvânt traduce metafora japonezilor: amant!
şi-acum...îndoielile. de ce nu onna (femeie)? de ce arta (culoarea, pictura)? de ce esenţa, materia? de ce bărbatul (rigid, vertical)? ...pentru că Don Juan a existat. şi părerea mea-i c-a fost o femeie deghizată în bărbat.  
şi săracii japonezi în secolu 7 şi-au epuizat tot bronzul ca să-l construiască pe cel mai mare Buddha degeaba că n-o s-ajung să văd o mandala cum a văzut Jung cu tot cu subconştientul lui colectiv aşa c-o să mă rog albastrului mării din Okinawa sau poate să zic aşa mă rog ţie zi de 13 zi a focului şi-a lui marte ia-mă din braţele fricii pune-mă-n braţele lui să scrie cu mine pe mine să scrie pe mine cu el...
"makeinu". aşa le zic japonezii femeilor nemăritate pînă-n 30 de ani. vreţi să ştiţi traducerea-n engleză? ok... "looser dog"! mă întreb oare cum ar suna asta în limba română...
misoginilor!
noi îi zicem harakiri pentru că suntem "gaijin" şi îi mai zic aşa cei mulţi şi mici (japonezi). denumirea oficială şi cultă a fenomenuli e "seppuku" 切腹.
primul kanji numeşte fenomenul de "a tăia", citirea japoneză fiind verbul kiru(きる） iar cea chinezească, setsu (ｾﾂ) - tăietură; al doilea kanji se citeşte hara (はら） în japoneză şi fuku (フク）în chineză iar semnificaţia e abdomen, "belly", "stomach". puse împreună, întotdeauna două (sau mai multe) kanji-uri se citesc 音読み(adică pe chinezeşte). în cazul de faţă, cu o acomodare fonetică necesară (ca să sune bine), avem seppuku (adică, scris în "alfabetul" japonez - せっぷく）.
seppuku făcea parte din bushido (武士道） - codul samurailor.la începuturi era folosit de războinici pentru a evita să fie prinşi de inamic şi să mai atenueze ruşinea (c-au fost învinşi). li se mai putea comanda de către daimyo (lorzii feudali) să comită harakiri. mai tîrziu, răzoinicilor dizgraţiaţi le era permis să se sinucidă decât să fie executaţi în mod normal. de când a început să fie perceput ca felul de a-şi apăra onoarea de războinic, cei ce nu aparţineau castei de samurai, nu erau obligaţi să comită seppuku. iar femeile samurailor nu puteau decât cu permisiunea acestora.
tăierea abdomenului dezlega spiritul samuraiului într-un mod dramatic, iar pentru că era extrem de dureroasă moartea asta, unii le cereau unui camarad loial să le taie capul în momentul agoniei.
femeile aveau propriul ritual, numit "jigai" (自害, însemnând "suicid"); stând în genunchi, pe genunchi, cu picioarele legate (cică pentru o postură decentă în momentul morţii - misoginii!),
în timp, seppuku a dezvoltat un întreg ritual. samuraiul era spălat, îmbrăcat în straie albe de sărbătoare, servit cu felul lui preferat de mâncare, şi când termina , instrumentul (crimei) ii era aşezat învelit în prosop, pe "farfurie".războinicul îşi intra în rol scriind un "poem de moarte", ultimele sale cuvinte. alături de el, kaishaku nin (ajutorul lui, camaradul) aştepta ca "victima" să-şi dezbrace kimono-ul şi să-şi împlânte în abdomen tantoo-ul (cuţitul) efectuând o "dungă" de la dreapta la stânga. în momentul acela, ajutorul trebuia sa facă tăietura "daki-kubi" - decapitarea - (ceea ce presupunea precizie, de-aia camaradul trebuia să fie spadasin). unii samurai alegeau mult mai durerosul seppuku numit "jiumonji-giri",care nu implica nici un ajutor, iar tăietura pe burtă era verticală şi sinucigaşul trebuia să-şi poarte suferinţa până murea din lipsă de sânge, cu mâinile pe faţă...(ce romantic!)
seppuku,însă, a fost de cele mai multe ori comis din obligaţie, ca pedeapsă capitală (pentru furt, omor). după era Meji (明治 - era luminii), harakiri ca pedeapsă (judiciară) a fost abolit (însă cel voluntar nu s-a stins).de-atunci sunt mii de cazuri de astfel de sinucideri. în 1970, Yukyo Mishima a comis seppuku în public (ajutat de doi prieteni).ajutorul său de 25 de ani, Morita san a încercat să îl decapiteze pe Mishima de trei ori si nu a reuşit; într-un final Hiroyasu Koga i-a tăiat capul scriitorului, după care şi primului ajutor al lui Mishima care hotărâse, de ruşine, să se sinucidă pe loc acolo.
un caz şi mai recent, în 1999, un angajat de 58 de ani al unei companii (Nonaka) şi-a tăiat abdomenul cu un cuţit de "sashimi" (un fel de peşte feliat) pentru a protesta la pensionarea lui forţată.(a murit mai târziu în spital)
în engleză, metafora seppuku e "excessive self punishment", pentru că fugim de la ore dar rămânem în facultate. pentru că ne auto pedepsim cu masochismul pe culmile cele mai înalte în loc să ne schimbăm cu mâinile noastre mersul şi destinaţia...
vroiam doar să fac o legătură cu Litere, doua fete s-au sinucis şi de-acolo au ieşit. noi suntem următorii...eu cu paul...
|
|
|
|
le je-m'enfichisme absolu
caractere după care sunt recunoscută: miros cărţi, cumpăr cărţi; sunt împotriva mariajului şi-a perpetuării speciei; sunt obsedată de pink floyd; nu-mi place marea în afară de vama veche. nascută pe 23 decembrie. unde mă simt cel mai bine? la ţară, într-o casă cu multe ferrestre. sau în iarbă. zeiţele şi zeii la care mă închin în fiecare dimineaţă sunt diferitele tipuri de cafea şi modurile în care o prepar sau îmi este preparată. apoi, urmează tutunul dăunează grav celor din jurul meu şi mai puţin mie, astfel că îmi face plăcere să fumez dimineaţa pe balconul propriu sau în barurile preferate, însă noaptea, înainte să dorm, nu-mi (mai) pică bine nici un fum. nu fumez extraordinar de mult şi nici extraordinar de repede. studii facultative? litere (mda, cam toată lumea are prejudecăţi cu privire la litere) şi sociologie. la cluj. ah, şi mi se spune diana. sau dia.
cutiuţa mea poştală e sakuraame_at_ymail_com
|